Dilema tânărului adventist.

Lumea post-modernă în care ne ducem existenţa merge pe principiul “nimeni nu are voie să contrazică pe nimeni”. Orientările religioase pe care le ai nu mai stârnesc repulsiile care le starneau înainte de `90. Pozând într-o (falsă) toleranţă, societatea de azi permite oricui să se manifeste, în materie de religie, aşa cum găseşte el de cuviinţă. Şi nu mă miră paleta largă a sectelor care-au apărut urmare acestor libertăţi necondiţionate. Practic, dacă peste noapte-mi vine ideea (revelată) că de mâine trebuie să mă închin zeului “chiuvetă” şi, eventual, îmi mai găsesc şi niste simpatizanţi, nimeni nu ma opreşte să-mi pun gându-n aplicare.

Religia din care fac parte, cam fundamentalistă la origini, nu mi-a fost un ghimpe-n coaste în dezvoltarea mea socială şi intelectuală. Cu toate c-am mai avut ceva probleme legate de Sabat, toţi se obişnuiseră că-s adventistă, aşa încât apelative gen “pocăito” nu se găseau în vocabularul celor cu care intram în contact. Auzisem de la bunici câte înduraseră ei din pricina credinţei. Ei bine, vremurile s-au schimbat acum şi trăim într-o lume tolerantă, în care “iubirea aproapelui” a atins apogeul şi-n care, singurele probleme cauzate de propria-ţi religie, vin din străfundul fiinţei tale, nicidecum din exterior.

Tendinţa generală a tineretului sec. XXI este spre deculturalizare, dezintelectualizare, numiţi-o cum vreţi. Cert e că interesul pentru folosirea intensă a capacităţilor mentale (date tot de Creator) scade tot mai mult. Şi-aşa ne trezim peste noapte într-o societate consumeristă al cărei slogan moral e “Coca-Cola”. Ei bine, cu oamenii făcând parte din această categorie, nu ai probleme în ce priveşte religia ta. Însă, când cercul în care fiinţezi este de-o altă construcţie, când oamenii cu care ai de-a face sunt oameni care nu-şi bat joc de creierul lor, atunci apare, inevitabil, întrebarea: ca să fiu adventist, trebuie să fiu IDIOT? Şi asta nu pentru că, creştin fiind, crezi în Dumnezeu, ci pentru că ştiinţa, de foarte multe ori, vine în contradicţie cu multe dintre povestirile Bibliei, carte pe care tu o aşezi la baza modului tău de a vieţui. Astfel, când TOATE metodele ştiinţifice au căzut de comun acord că vârsta Pământului este de peste 4,5 miliarde de ani, istoria Potopului ce temei mai are? Când încă din Renaştere se ştie că Pământul este cel care se roteşte în jurul Soarelui şi nu invers, cum explici ce spune Sfânta Scriptură despre faptul că Iosua i-a poruncit Soarelui să stea nemişcat, şi nu Pământului!? Ce să mai vorbim de faptul că liliacul ne e prezentat în Biblie ca fiind pasăre doar pentru că are aripi! Dac-aş fi fost fundamentalistă, probabil că aş fi găsit o explicaţie (logică) tuturor acestor ambiguităţi.

Dată fiind situaţia asta, poţi să pleci capul în faţa clericului, sau să stai de partea adevărului, aşa cum a făcut-o Galilei, şi să fii acuzat de erezie. Poţi să rămâi în epoca bronzului când a fost scrisă Geneza, sau poţi să te adaptezi lumii contemporane. Oricum ar fi, întrebarea aceea sfâşietoare crează adevărate probleme în inima unui tânăr ale cărui principii religioase sunt solide şi bazate pe Scriptură şi mintea lui, care nu-l poate lăsa rece la avântul pe care ştiinţa l-a făcut de-a lungul timpului. Dragă tinere, pentru tine am un singur răspuns: “Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39) Prin urmare, degeaba cauţi răspunsuri ştiinţifice în textele Sfintelor Scripturi, căci nu le vei găsi. Sau, cel mai probabil, acestea vor fi incompatibile cu răspunsurile pe care le oferă ştiinţa modernă.

Şi ca să fii adventist, NU, nu e nevoie să fii idiot. Nu e nevoie să fii un omuleţ scos pe bandă rulantă asemenea celor de aici, omuleţ care, inevitabil, se va prăbuşi în ghilotinele unui sistem religios îngust în care alţii gândesc pentru tine. Ca să-l citez pe-un om drag mie, “credincioşii nu trebuie să-şi lase creierul la garderobă atunci când vin la biserică. Tinerii nu trebuie să se simtă vinovaţi pentru că îşi pun întrebări.“

Ba mai mult, însăşi scriitoarea pe care cei mai mulţi opozanţi o acuză de “îngustime” şi pe care eu o admir enorm, Ellen White, scria: Pentru a înţelege descoperirea voinţei lui Dumnezeu pentru noi, este necesară o cultivare a intelectului. (…) În religia creştină există o ştiinţă care trebuie cercetată şi cunoscută pe deplin. (…) Dorinţa tinerilor de a atinge cele mai înalte niveluri ale dezvoltării puterilor intelectuale este BUNĂ. (…) Domnul Hristos a aplicat în viaţa Sa propriile învăţături divine. Zelul Său nu L-a determinat niciodată să devină fanatic. El a manifestat consecvenţă şi precizie, fără a fi obsedat; bunăvoinţă, fără a fi lipsit de personalitate; duioşie şi compasiune, fără a fi sentimental. Dacă Biblia ar fi studiată aşa cum ar trebui să fie, oamenii ar deveni puternici din punct de vedere intelectual. (citate extrase din lucrarea “Minte, Caracter, Personalitate” – vol.1)

Prin urmare, dragă călătorule al acestui spaţiu wide al internetului care te-ai oprit pe acest mic GLOB şi care poate eşti cufundat în dileme privind credinţa ta, trezeşte-te: ca să fii adventist (aşteptător al revenirii lui Isus Hristos în slavă), nu numai ca nu e nevoie sa fii idiot, ci chiar NU AI VOIE sa fii idiot!

Noul ateism şi “cei patru călăreţi ai Apocalipsei” (2)

Christopher Hitchens nu e tocmai un om de ştiinţă cum sunt ceilalţi trei confraţi ai săi, ci el e un jurnalist care mânuieşte extrem de bine arta cuvântului, un om care şi-a unit toate resursele în vederea atingerii unui singur scop: anularea religiei. Ideea lui de bază este atributul otrăvitor al religiei. “God is not great. How religion poisons everything” ramâne cartea sa de căpătâi, lucrare în care e dezbătută ideea amintită mai sus. Religia este extrem de nocivă pentru creierele noastre de primate neevoluate consideră Hitchens. De ce totuşi otravă? Dacă e să ne întoarcem la etimologia acestui cuvânt, vom găsi că el înfăţişează caracterul maladiv, uneori mortal al unei substanţe toxice ingerate. Şi categoric, aici mintea ne poartă la Războiul sfânt, război a cărui finalitate probabil nu se va materializa nicicând. Asta face religia. Ucide. Mulţi au murit în numele credinţei lor şi mulţi omoară sub acelaşi steag. Teroarea nevrotică a împânzit orice colţ al lumii post-moderne. Dumnezeu este un tiran căruia îi place mirosul sângelui, care se îmbată cu el şi nu acceptă sevrajul. În plus, El e un Dumnezeu discriminator întrucât are un trib favorit pe care-l numeşte “poporul său”. Totodată, situaţia zeului teist este şi mai tristă. Homo sapiens a apărut acum 100 000 ani (?!), asta înseamnă că timp de 90-şi-ceva de mii de ani, Yehova a stat cu mâinile în sân în timp ce oamenii erau la mila naturii, cu rată foarte mare a mortalităţii infantile, cu speranţă de viaţă de ~25 de ani, etc, ca apoi să decidă, în imensa sa înţelepciune, să apară unor analfabeţi din orientul mijlociu. Sunt doar câteva argumente pe care Hitchens, -în imensa sa înţelepciune-, le aduce în favoarea ideilor promovate de el. Are dreptate? Nu are? Cineva spunea că oricine are dreptate în orice situaţie. Nu vom evidenţia acum motivele ascunse ce stau în spatele politicii acestui jurnalist sclipitor, motive ce pot fi materiale (caci da, se vinde incredibil de bine!), sau cele privind imaginea publică. Important e că acest curent a prins aripi, ele continuă să crească, până vor împânzi…. STOP!

Dar cine sunt de fapt cei 4 călăreţi ai Apocalipsei? De ce aceşti susţinători ai ateismului şi-au luat un concept prezentat tocmai în Cartea care vorbeşte cel mai mult despre Dumnezeul pe care ei Îl renegă? ***interesant este că atunci când aduc argumente împotriva religiei, se referă la TOATE religiile lumii, atât cele monoteiste cât şi politeiste, însă când îl neagă pe dumnezeu, se referă doar la Dumnezeul creştinilor.***

Iată mai jos o scenă pamfletică extrasă din The atheist Apocalypse referitoare la cei four horsemen:

Cei 4 călăreţi ai Apocalipsei, aşa cum sunt ei prezentaţi de către Ioan, apar urmare a ruperii celor 7 peceţi de către Miel. Aceasta, în simbolistica biblică, desemnează tocmai descoperirea cu privire la evenimentele finale ale omenirii. Nu vom stărui acum asupra escatologiei, vreau doar să amintesc culorile celor 4 cai şi simbolistica lor: 1.alb (biruinţă), 2.roşu (întinare morală şi apostazie), 3.negru (foamete şi molimi), 4.galben (moarte).

Revenind la ateism, chiar Voltaire, el însuşi ateu, spunea că daca Dumnezeu nu există, El ar trebui inventat. De-a lungul celor două milenii frământările în ceea ce priveşte existenţa Dumnezeului creştin s-au acutizat tot mai mult. Există însă doar două tabere: cei ce cred şi cei ce nu cred. Eu am ales să fac parte din prima tabără. În cele două postări am tratat mai mult subiectul din partea celor care nu cred. A fost îmbietor, ca un parfum proaspăt peste veacuri în care ne-am săturat să tot fim ghiontiţi din toate părţile de imaginea unui Dumnezeu care nu se schimbă. Un astfel de Dumnezeu nu mai e relevant pentru sec.XXI. Şi totuşi, El veşnic Acelaşi, Se înnoieşte zi de zi. Despre aceasta voi vorbi în postările urmatoare. Nu despre Dumnezeul prezentat de cei 4 magnaţi ai ateismului contemporan, ci despre un NOU TEISM care descoperă un Dumnezeu relevant secolului nostru. Nu despre o religie care şi-a întins veninul letal până-n măduva fiecărui oscior, ci despre un Dumnezeu care oferă “vindecare neamurilor”.

Dacă pentru tine Dumnezeu nu există, ai face bine să-L inventezi. Căci, altfel, trupul şi sufletul tău nu vor fi capabile să emane decât o singură substanţă: otrava.

Noul ateism şi “cei patru călăreţi ai Apocalipsei”(1)

Deşi ateismul îşi găseşte obârşiile încă din Grecia antică în ceea ce numim Epicurianism, el a dobândit sensul pe care-l cunoaştem astăzi in jur de sec.XV, în Franţa, odată cu infiltrarea Iluminismului. Lăsând etimologia cuvântului la o parte, cert e că ateismul, într-o formă sau alta, a existat de când e Pământul şi nu-şi va găsi finalitatea până când însăşi planeta aceasta nu şi-o va găsi pe a ei.

Interesant este faptul ca noul ateism vine cu o teorie care capătă tot mai mare popularitate chiar şi-n rândurile creştinilor, paralizându-i mai ales pe tineri, care nu mai văd în Biserică decât fie un spital pentru alienaţi, fie un mijloc mârşav al clericilor de a se îmbogăţi pe seama credincioşilor. În combaterea acestui fundamentalism religios, vin cei 4 magnaţi ai ştiinţei contemporane (Dawkins, Hitchens, Harris, Dennett) supranumiţi “The four Horsemen” care înfăţişează noul ateism pus sub spectrul ştiinţei şi al evenimentelor sociale contemporane. Acest cvartet însumând idei unitare a apărut dupa “11 septembrie”. Iată ce afirma marele biolog şi om de ştiinţă Richard Dawkins într-una dintre cărţile sale devenită best-seller al carei titlu e foarte relevant pentru studiul nostru – “God Delusion”:

„Imaginaţi-vă o lume lipsită de religie. Fără atentate sinucigaşe, fără 11 septembrie sau 7 iulie, fără cruciade şi vânători de vrăjitoare, comploturi, războaie şi separatişti, fără războaie israeliano-palestiniene, masacre între sârbi, croaţi şi musulmani, persecuţii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fără acei tele-evanghelişti cu costume strălucitoare şi coafuri bu-fante, care le spun oamenilor despre banii lor că «Dumnezeu vrea să daţi, până la suferinţă». Fără talibani care să arunce în aer statui antice, fără execuţii publice ale celor care proferează blasfemii şi fără femei biciuite pentru crima de a-şi fi arătat faţa… O lume tolerantă şi raţională, care să ia în calcul şi posibilitatea că Dumnezeu nu există — sub nicio formă şi pentru nicio religie.”

Lumea utopică creată aici, nu are putinţa de a se materializa, în opinia autorului, datorită unui singur inamic: religia. Daca acesta va fi exterminat, atunci Paradisul va putea fi recreat. Să nu uităm însă de faptul că o credinţă într-un dumnezeu, nu are prea multe de-a face cu Religia. Ori de la a renunţa la religie, până la a renunţa la Dumnezeu, e cale lungă. Nu doresc să fac speculaţii pe marginea subiectului şi nici să aduc argumente împotriva modului acestuia de gândire. Ceea ce m-a intrigat însă la abordarea lui Dawkins, a fost viziunea pe care o are el asupra celor ce cred în Dumnezeu: toţi sunt nişte încuiaţi incapabili de a descifra tainele ştiinţei. Deşi progresul ştiinţific a fost stopat de către Biserică în perioada neagră a istoriei, Evul Mediu, el a izbucnit tot urmare minţii unor credincioşi. Chiar dacă toleranţa religiosă a avut şi părţi întunecate (Inchiziţia), ţările tolerante de astăzi care sunt şi cele mai dezvoltate de altfel, sunt cele creştine. Probabil acest aspect a uitat Dawkins sa-l menţioneze. De fapt el este suspectat de reducţionism.

Lăsând însă politica religiei la o parte, esenţa creştinismului, în mod cert, nu mai e ce-a fost odata. Şi-aici cei 4 au dreptate. De fapt se agaţă de ceea ce-a devenit azi creştinismul, o bişniţă care se vinde bine, pentru a-şi infiltra teoriile lor cu privire la negarea Divinităţii. Cine va avea caştig de cauză?

Apropierea Marii Amieze, zare în care ar fi trebuit să apară Supraomul nietzschean şi-a pierdut conturul. Acum are loc o reîntoarcere la Apocalipsa. O nouă interpretare a ei. O interpretare ateistă care sfâşie, îngroapă şi risipeşte-n cele patru vânturi orice dram de credinţă ascunsă-n cel mai întunecos ungher al sufletului omenesc.

—va urma—