Se mai satură şi omu` câteodată de-atâta defilat prin faţa altora cu inima făcută ţăndări. Atunci îşi adună ultimul gram de forţă vitală (de cele mai multe ori sexuală) şi porneşte târâş-grăpiş la atac. Nu cu alţii, ci cu sine. Începe o-ncăierare gen wrestling cu propriile-i nevroze pe care, cum-necum, le-nfruntă-n cele din urmă. După o beţie cruntă, beţie care constă nu neapărat din gâlgâituri conţinând alcool, ci mai degrabă din acea beţie a spiritului pe care-o poţi obţine pe o cale nu neapărat emfatică, iese omu` nostru la interval în faţa naţiunii, bolborosind fălos:
Apoi se trezeşte din reverie şi-ncepe să ţopăie-n implozii juvenile:
