Jurnal de călătorie: Londra – probabil cel mai aşteptat post

— to my SPECIALA, Lora—

Zilele în Londra au fost ca un pansament întru oblojirea spiritului şi a minţii, ca un Joint luat atunci când ai de prezentat traducerea discursului lui Bill Clinton (de exemplu) pe un post naţional de televiziune (ProTV de exemplu) şi eşti teribil de anxios.

Zilele în Londra s-au scurs prea repede pentru a avea răgaz să ne dezmeticim fiecare şi să aflăm unde suntem de fapt, s-au scurs prea repde pentru ca să se împlinească unele iubiri… şi totuşi, zilele în Londra au născut iubiri.

Printre cele mai frumoase experienţe, a fost cea de la London Dungeon. Acolo spiritul de echipă a funcţionat de minune. Să-şi amintească fiecare ce-are de-amintit.

Băi Lora, scuză-mă, da-s cam nostalgică acuma pentru a da postului ăstuia aceeaşi notă pe care-ar da-o poza de mai jos, netrucată, nemodificată. Oricum, toate 3 am fost superbe în situaţia extremă. So…

Ok, după ce terminaţi de râs pe burtă, dat cu pumnii în tastatură (reacţie fizică provocată de râs), după ce beţi o gură de apă ca să vă potoliţi, beliţă-vă ochii acilea.

Am promis că fac şi interpretarea psihologică (ca o pisăloagă mirifică ce sunt!), so here we go: mai întâi să facem o descriere a “fenomenului”. Noi cei împricinaţii eram ridicaţi la vro caţiva metri de pământ. În faţa noastră erau nişte spânzurători (vezi poza). Era evident că aveam să fim lăsaţi în jos deodată într-un moment neaşteptat. Însă momentul neaşteptat a venit mai repede decât ne aşteptam. Adică, conform unei logici simple, ne-ar fi îndreptat puţin spre ştreanguri, ca şi când ne-ar spânzura, urmând apoi să ne dea drumu-n jos. Însă, în timp ce ne întreptam, pe orizontală deci, spre “sentinţă” şi-n timp ce în difuzoare ni se auzea citirea învinovăţirilor, ne-a dat drumu-n jos c-o viteză fenomenală. Ce-a ieşit în cădere, puteţi vedea singuri.

Cazul 1: Roxyta (stânga)

Fire sensibilă, emotivă dar cu o personalitate bine conturată, subiectul reacţionează în stil propriu în situaţia de criză. Se manifestă fiziologic prin încordarea muşchilor faciali şi eliminarea unor substanţe pe cale oculară. Adică boceşte. Situaţia de criză o va găsi întotdeauna în această ipostază. Cuvântul de ordine este “capitulare”. Nu pare să aibă încredere în sprijinul altora în momente de cumpănă, dar nici încredere în propriile forţe. Alege să închidă ochii (şi la propriu şi la figurat) în faţa dezastrului.  Subiectul ar trebui să cultive mai mult acele elemente care să-i aducă încrederea în sine şi în ceilalţi astfel încât, situaţia de criză să n-o mai surprindă “fără scăpare”.

Cazul 2: Lora (mijloc)

Spre deosebire de primul subiect, Lora tinde să manifeste un grad mai sporit de încredere în celălalt în situaţii extreme. Bulversată totuşi (după cum bine se poate observa), va reuşi să ţină piept crizei, datorită faptului că va găsi refugiu. Dar nu la ea. Tendinţa este de “apucare”, acesta fiind şi cuvântul cheie ce defineşte reacţia ei în stare de criză. Chiar dacă privirea ei trădează un oarece scepticism în ceea ce priveşte încrederea în celălalt, faptul că alege totuşi să se sprijine pe un ajutor exterior, o va face să iasă cu bine din situaţie. Subiectul ar trebui să invetstească totuşi mai mult în imaginea şi încrederea în sine.

Cazul 3: Alexa (dreapta)

Aflându-se la polul opus faţă de subiectul nr.1, subiectul nr. 3 reacţionează în situaţiile extreme tranşant. Priveşte realitatea acerbă în faţă, cu ochii larg deschişi, confruntând-o cu scrâşnet şi încordare maximă. Se încleştează să biruiască criza prin propriile forţe. Niciodată nu se încrede într-un ajutor exterior. Deşi are un scop bine definit, şi probabil şi o rezolvare întru îndeplinirea lui, de cele mai multe ori nu va reuşi datorită încrederii în sine exagerate şi neîncrederii în celălalt. Cuvântul de ordine este “scrâşnet”. De altfel, chiar suferă de bruxism. Subiectul este predispus la apariţia unor tulburări psihice cu caracter obsesiv-compulsiv rezultate din îndârjirea feroce în a nu da greş nicicând. Subiectul ar trebui să-şi sporească încrederea şi faţă de altcineva, nu doar în el însuşi.

N-am mai întâlnit o asemenea expresivitate a fizionomiei în situaţii extreme de când mă ştiu. Fiecare atât de diferită.

ps: suntem speciale, nu banale. yes, we are! prietenii ştiu de ce!