Am nevoie de câteva zile de năucire, de dragoste şi apă cu lămâie, nişte prieteni de care mi-e dor, nu prea mulţi, de-un concert de jazz alături de-un bărbat frumos, de strada mea cu tei plouaţi şi luându-ţi minţile cu mirosul lor, de zile înăbuşitoare pe care să le răzbat în maşină cu aerul condiţionat la maximum, de Mc-ul de la Obor, am nevoie de Rapsodia din nou, de trupa lui Puric şi de Gaby care să mă bage la spectacole gratis, de străzile de lemn ale Lipscaniului cu drogaţi la miezul nopţii, apoi de Smârdan şi de clubul ăla drăguţ cu muzică bună cu care ne-a făcut Andru cunoştinţă, de Tedy care ne aştepta la capătul străzii pentru a nu ne rătăci, am nevoie de fântâna de la Universitate şi drumul până la Biblioteca Naţională, de nebuneala de pe Moşilor, de magazinul de haine faine la un colţ de Polonă, de Ana aşteptându-mă în faţa MNAR, de vocea Ancăi Parghel, de nopţile de pe Calea Victoriei întorcându-ne de la Green Hours, am nevoie de Teatrul Naţional şi de Sinucigaşul, de cinemateca de pe Eforie, de lebedele negre din Cişmigiu, de intersecţia de la Sudului cu Olteniţei unde am iubit-o prima oară pe Gaby, de Piaţa Reşiţa, de 66 care mă duce întotdeauna unde vreau, de Popa Nan, de stand-up comedy la Deko, de ceainăria de la Cărtureşti, de alarmele maşinilor pe strada mea, de înc-o replică a furtunii de săptămâna trecută doar că de data asta să mă găsească afară pe-o stradă fără refugii şi fără umbrelă şi nu singură, de Keith Jarret în căşti, de dj-ul drogat şi superb de la Green Hours, de (re)întâlnirile dubioase de la metrou, Romană, anticariatul de la Universitate, parcul Tei pe care l-am vizitat doar o dată deşi locuiesc lângă el de-aproape un an, de ceaiul cu scorţişoară de la Unirii, de cireşe cumpărate de la Hala Traian, de holbatu` la Foişorul de Foc, de librăria Eminescu, de cafeneaua aceea care nu mai ştiu unde e (doar el ştie) cu lumânări şi îngheţată, de arşiţa de la Casa Presei într-o zi toridă, de Herăstrău şi Hard Rock Caffe, am nevoie de câteva zile de Bucureşti, acest iubit tăcut şi asurzitor totodată, boem şi urban, epuizant dar inepuizabil.










