it’s so funny how we don’t talk anymore

nu ştiu dacă-ţi aminteşti eu îmi amintesc ca şi când s-ar fi petrecut ieri seara aia când a trebuit să mergem la C. să ne întâlnim cu D. şi cum m-am urcat în maşină bâiguind în surdină un salut şi astea au fost singurele cuvinte ce ni le-am spus preţ de-o oră până am ajuns la C. tu fierbeai ai deschis geamul traficul era insuportabil la naiba de ce-i atâta aglomeraţie în oraşul ăsta nenorocit la radio se cântau ceva romantisme schimbai posturile ca un îndrăcit dar până la urmă tot pe alea romantice le lăsai eu aş fi vrut să cobor din maşină să iau un taxi s-o iau pe jos numai să scap de penibilitatea aia tăcerea sufocantă dintre noi şi muzica ce vorbea în locul nostru am scos din geantă cartea lui puric şi m-am apucat s-o răsfoiesc citeam mă prefăceam că citesc fugeam de realitate subliniam apăsat cu creionu fraze întregi ce porcarie am ajuns abia la universitate mai avem o groază pui frână brusc un idiot se bagă-n faţă cartea-mi sare din mână o iau şi-o-nchid e mai bine-aşa o oră infernală nu ţi-am vorbit deşi urlau cuvintele în mine sângerau ardeau în sfârşit am ajuns dar D. mai întârzie la naiba mă plimb prin supermarket mă învârt ca un leu prins în cuşcă încă nu ne vorbim tu te duci să vezi nu ştiu ce ofertă de maşină mery christmas se apropia crăciunu` sărbătoare pe dra… am plecat să mă uit prin vitrine singură şi cu refulările până-n gât m-ai sunat unde eşti vino-napoi ce-ai ai innebunit nu doar mă plimbam e frumoasă atmosfera asta de sărbătoare în sfârşit vine D. seara era compromisă oricum la sfârşit când din nou a trebuit să mergem împreună la metrou doamne nu ştiu cum s-a scurs acel timp fără vorbe trebuind să ne suportăm tăcerea unul altuia aşteptam să vină staţia unde trebuia să coborâm ca să-mi fac curaj să-ţi spun câteva cuvinte iartă-mă, am fost o idioată vorbeşte-mi toate astea vroiam să ţi le spun înghiţeam noduri în sec în timp ce auzeam înfundat în creier “atenţie se-nchid uşile” urmează staţia noastră ce bine urmează eliberarea doar că tu îmi zici în timp ce mă pregătesc să ies că eu nu cobor aici merg până la un prieten ok pa cuvinte nespuse nerostite o tristeţe fără margini am urcat scările de la metrou nu mai ştiu nimic decât că am stat sus cam jumate de oră în frig era trecut de 10 şi iarnă chiar dacă iarnă blândă era iarnă inconştient aşteptam să te întorci ce gând nerod vroiam să-ţi întorc supriza ca-n noaptea aceea când erai în faţa blocului meu cu sticla de suc în mână şi cu ochii sclipind un fel de turbare cumplit de excitantă aşa vroiam să fac şi eu acum dar  nu te-ai întors ce amuzant cum nu ne mai vorbim noi doi