Viaţa chiar e faină, spunea “unu`”… VITAS îi zice

25 februarie, orele 7:00 a.m

You and me were meant to be walking free in harmony… lalalala – suna frumos telefonul. De fapt alarma telefonului. Ca să mă trezească. Pe mine, eu, cea mai leneşă fiinţă de pe-ntreg pământul atunci când e vorba de trezit aşaaaaaa dimineaţă! Nici măcar Morcheeba cu sublima  piesă Rome wasn`t built in a day, nu mă poate face să mă trezesc cu zâmbetul pe faţă dizdemorning. Dar asta e o altă poveste. Deci m-am trezit. Nu din plăcere, ci pentru că nu aveam alternativă. TREBUIA să fiu şi eu prezentă la singurul curs care mă interesează cu adevărat în toţi anii ăştia de facultate.

Dimineţi în doi

Pentru că se încăpăţânau să nu părăsească patul cu aşternuturi calde ce le veghease noapţile febrile şi pentru că, ceva mai puternic decât ţârâitul ceasului deşteptător le trezea simţurile, amânau momentele de trezie limpede, iar dimineţa îi găsea povestindu-şi visele.  Aveau capetele alăturate, extrem de apropiate, dar nu într-atâta încât să ajungă să şi le confunde. Se mângâiau reciproc, mâinile şi picioarele şi întreg trupul fremătau în timp ce încercau să tălmăcească în cuvintele celor din afara lor ceea ce trăiseră în interiorul lor în ceasurile de întuneric.

Efectul Lucifer

Intrebarea care a sfidat mintile invatatilor pe tot parcursul umanitatii si a determinat intregul curs al teologiei morale, ar putea fi in realitate gresit pusa. In asa-numitul rau absolut exista ceva deloc monstruos, ci dimpotriva, uman. Prea uman. Si acest ceva ne priveste pe toti, cel putin ca o teribila posibilitate, inca neexprimata.

La inceput a fost Binele si Raul, mielul si lupul, ratiunea si injustitia. Iluzia ca lumea este croita dupa un tipar bine delimitat, in alb si negru. A venit insa si ziua in care un profesor de psihologie a inchis intr-o aula universitara studenti la intamplare si le-a cerut sa simuleze realitatea unei inchisori. Oamenii s-au divizat in mod spontan: pe de-o parte victimele, pe de alta calaii. Totul a fost o “inscenare”, numai violenta a fost reala: declansata in mod spontan intre persoane cat se poate de “normale”.

---

Efectul Lucifer

“Tot raul uman vine din incapacitatea omului de a sta nemiscat intr-o camera”.
Blaise PASCAL

In 1971, Philip Zimbardo profesor emerit de psihologie la Stanford University, hotara sa puna-n practica un experiment destinat sa devina o piatra de temelie in istoria psihologiei. Experimentul, ai caror protagonisti au fost studentii din cadrul Departamentului de Psihologie al Universitatii Stanford, se baza pe ideea de…

Cafeaua de dimineaţă sau o povestire pe zi.

Eu nu beau cafea dimineaţa. De fapt nu beau mai deloc. Drept pentru care, altceva decât lichidul acela amărui şi cofeinizat trebuie să mă trezească.

Pe lângă activităţile obişnuite ale unei dimineţi, adică studiu biblic + rugăciune (uneori cu întreruperi mari de timp, alteori cu reluări în forţă), urmărit Oxigen, citit diferite mici chestiuţe din diferite mari domenii, ascultat de câteva ori melodia cu care m-am trezit în minte, azi am mai adaugat una. Peste care am dat tot azi. AZI a fost cel mai prielnic moment pentru a da peste textul pe care-l voi cita mai jos. Şi AZI a fost cel mai prielnic moment în care puteam să citesc versetul biblic menit a fi ultimul din ciclul de capitole/versete destinate zilei de azi. El se găseşte în Proverbe 10:12 şi sună cam aşa: Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile.

Textul de azi din o-povestire-pe-zi.com:…

E din Freud, nu din realitate!

Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt in varful pomului. Majoritatea barbatilor nu vor sa se intinda dupa cele bune fiindca se tem sa nu cada si sa se raneasca. Prefera, in schimb, merele cazute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar usor de luat. Merele din varful pomului se gandesc ca este ceva in neregula cu ele, cand, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai sa astepte sa apara barbatul potrivit, care sa fie suficient de curajos sa urce pana in varful pomului…

Am ajuns nebun cu nervii

… nu contează cine sunt, contează că sunt! …

despre incredere

In urma cu 20-30 de ani, abordarea in relatiile interumane se baza pe urmatorul concept: Am incredere in tine pana la proba contrarie. Astazi, prin jocul competitiei si din cauze culturale, am ajuns sa ne bazam relatiile interumane pe un alt concept: Nu am incredere in tine pana la proba contrarie!

Nu stiu care dintre cele doua concepte este mai “sanatos”, dar practica m-a invatat ca poti sa fii competent, entuziast si chiar genial, iar toate acestea nu inseamna nimic pentru succesul tau pana cand oamenii din jur nu iti ofera increderea lor.

Orice relatie interumana se bazeaza pe incredere. In cazurile fericite (si rare) in care ea exista apriori, relatiile se vor dezvolta rapid si armonios. In cazurile in care ea nu exista, tehnicile de credibilizare sunt vitale ca baza a construirii relatiei.

Conform DEX, increderea este un sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritatea cuiva. Ea reprezinta convingerea ferma ca o persoana sau un lucru isi pastreaza integritatea, calitatile sau caracterul pentru un interval de timp predictibil.

Practic, pentru a inspira incredere cuiva (a te prezenta credibil), ai nevoie sa combini 7 elemente esentiale. Ele formeaza cei 7C ai increderii.

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste (4)

You’re my Honeybunch, Sugarplum
Pumpy-umpy-umpkin, You’re my Sweetie Pie
You’re my Cuppycake, Gumdrop
Snoogums-Boogums, You’re the Apple of my Eye
And I love you so and I want you to know
That I’ll always be right here
And I love to sing sweet songs to you
Because you are so dear.

Trece vremea, dar… n-am să uit

Muzica înalţă, muzica dărâmă, muzica sfâşie, pătrunde în cele mai umbroase unghere ale sufletului şi vindecă sau distruge, ţinteşte direct la centrul amigdalian – centrul emoţiilor umane şi produce schimbare. Muzica merge mai departe decât o poate face raţiunea. Dar pe lângă toate astea, când muzica apropie de Divinitate, o…! Ce nestăvilite simţiri se nasc! Ce întortocheli metafizice se produc!

Muzica adventiştilor se remarcă prin faptul că…

un puric pe coloana infinitului

Mi-amintesc cu drag de domnul profesor Mânzat la ale cărui cursuri mă duceam din dragoste pentru modul dumnealui de a ni se adresa fără aere de superioritate şi din dragoste pentru pasiunea lui atât de frumos exprimată pentru poporul român, pasiune pe care ne-a insuflat-o şi nouă, celor care-am ştiut să-l ascultăm. Într-o Românie intrată până-n gât în substanţa aceea maronie pe care mi-e ruşine s-o denumesc acum, ceva încă se remarcă.  Ceva ce nu are nevoie de botox şi silicoane, de campanii electorale sau propagandă, de fanatism şi de parade pro sau anti gay pentru a se afirma. Şi acel ceva, astăzi, pentru voi popositori al acestui colţ, se materializează în…