Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste (2)

A fost singura dată cînd, descumpănit ca un matador fabulos pentru care a ucide înseamnă a reda taurul mării şi marea cerului, o maltrată pe Maga de-a lungul unei nopţi nesfîrşite despre care nu mai prea vorbiră apoi, o făcu Pasiphae, o întoarse şi o pătrunse ca pe un adolescent, o cercetă şi-i impuse servituţile celei mai amărîte tîrfe, o preaslăvi ca pe o constelaţie, o ţinu în braţe mirosind a sînge, îi dadu să-i bea sămînţa ce năpădeşte gura ca o provocare către Logos, i-a supt umbra pîntecelui şi a crupei atingîndu-i apoi chipul pentru a i-l unge cu propria-i esenţă în acest ultim act de cunoaştere pe care numai bărbatul îl poate dărui femeii, o înnebuni cu pielea şi părul şi saliva şi scîncetele lui, o goli pîna la cea de pe urmă picătura din forţa-i magnifică, o trînti pe pernă şi pe cearşaf simţind-o cum plînge de fericire lipită de faţa lui pe care o nouă ţigară o reda nopţii din cameră şi din hotel.