Ani de liceu – amintiri din smoală

După “istoria primului meu te iubesc” a urmat şcoala primară, apoi cea gimnazială asupra cărora nu-mi voi opri acum peniţa gândurilor. Aceia au fost ani de puf, ani în puf prin care, cu cât înaintez mai adânc, cu atât mă cufund în parfumul dulce al copilăriei cu jocurile şi iubirile ei nemânjite.

Ei bine, anii de liceu au fost ca ai oricărui licean – timpul zborului, timpul schimbărilor extreme. Clasa a noua a fost, de departe, cel mai bun an de liceu, cu ai ei colegi, prieteni, iubiri tumultoase şi groaznic de naive, bomboane în ora de română, mâzgâleli ale numelui lui pe caietul de chimie, pedagogi luaţi la mişto, frică imensă de exmatriculare, în sfârşit, fericire intensă şi halucinantă. Dar nici ceilalţi ani n-au fost mai prejos: trec prin filtrul memoriei şi retrăiesc lecţiile profei de istorie care mi-a intrat la inimă NU din pricina materiei pe care o preda, ci din alt motiv, unul secret,  proful de română pe care toţi il vedeam ba un beţivan afameiat, ba un demi-god genial, dirigul care ne motiva absenţe cu duiumul doar pe o sticlă de vin, cole de bancă – cu care absentam din greu şi cu care, o dată, am fugit de director care ne-a văzut sărind gardul… Ar fi multe de spus şi de-nşirat, dar acum, acum, voi plasa ochiul obiectiv asupra unui singur personaj care mi-a îndulcit adolescenţa.

Ea era prietena mea cea mai bună. Încă din clasa a 8-a, de când ne cunoscuserăm, nu am mai putut fi despărţite. Cânta la violă – eu la vioară. Păr de aur şi ochi de un albastru care… tăia până-n măduva oaselor şi-napoi. Întotdeauna ascultătoare şi vibrantă la dramele adolescenţei mele. Deşi nu îmi semăna în multe privinţe. Ea e Lidia. Am iubit-o încă din prima seară când am mers în casa ei, în camera ei şi i-am destăinuit primele secrete din dragostea mea pt A. Îmi amintesc de acea cameră ca de un loc sacru, căci acolo s-au dus cele mai aprige lupte existente vreodată-n viaţa mea. Şi ea-mi era aproape… Stăteam nopţi în şir chinuindu-ne să ne explicăm cum e cu “misterul” virilităţii şi ce e de făcut ca A., să mă remarce şi pe mine, nu doar pe fata aia cam fliuşturatică pe nume T. În sfârşit, Lidia îmi era cel mai bun sfătuitor, consilier şi psiholog. Am făurit atât de multe împreună cu fiinţa asta, încât, aproape că nu-mi dau seama de ce, într-un moment al vieţii, ne-am certat din pricina unui băiat. Ce ironic! Ce absurd!

Dar prietenia nu se vinde la colţ de stradă pe-o ceapă degerată, adică pe-un mascul care se simte mascul doar prin faptul că a putut să strice legătura între două prietene-surori. Nu! Astfel că, nu am putut sta prea mult timp separate. Mi-e dor totuşi de anii mei de liceu, în care, aproape fiecare week-and îl dedicam prieteniei autentice. Pâcla vremii s-a aşternut şi peste noi… Ne-a învăluit atât de strâns încât, realitatea unei nopţi petrecute cu prietena mea stând de poveşti, a devenit un ideal prea greu de atins. Comunicăm virtual, comunicăm când ne vedem, dar…

Draga mea, am pierdut ceva în galopul acela halucinant al anilor de liceu? Dacă da, o să-mi iau vioara… şi-o să mă întorc pe culoarele Liceului de Artă, poate-poate… te-oi găsi!

lidia : sunt asa momente in care simt ca…
lidia : TE URASC
A|3Xa : auleu
A|3Xa : lasa, zi-o, eu nu ma supar
A|3Xa : nu e bine sa tii in tine
lidia : dar nu pe tine te urasc…
lidia : ci comportamentul
lidia : o vreau pe Alexa de… candva
lidia : hai gata…
lidia : LA SOMN cu tine
lidia : destula morala… ia si cugeta
A|3Xa : alexa de altadata a crescut.
A|3Xa : atata tot
A|3Xa : noapte buna, draga mea