Cum o fi…?

Cum o fi oare să te îndrăgosteşti? Cum o fi să te lovească dragostea cu toptanul direct în rărunchii sufletului şi ai minţii? Să iubeşti pe cineva nu din impulsuri sexuale, sau din brand-uri carnale sau din cine mai ştie ce motive subiective şi de nimic? O fi dragostea vreo altă formă de retard mintal? O merita să creşti iubirea pentru cineva o viaţă-ntreagă? Şi nu pentru că încă mai crezi în poveşti cu prinţese şi feţi frumoşi sau pentru că ţi se pare că altarul lui Adonis n-are nimic de-a face cu patul lui Procust, ci pentru că ştii c-aşa ţi-e scris în codul genetic?

O exista cineva pe pământul ăsta pentru care să merite să rescrii un basm ale cărui pagini zac de mult la coşul de gunoi metafizic? Rişti să fii considerat nebun din pricina unei bucăţi de carne? Să trăieşti delirul şi extazul, deopotrivă, între cutele aceluiaşi cearceaf? Să reinventezi iubirea cu două perechi de mâini?

Există iubirea? Aceea edenică? Zi-mi că “da”… sau ia-mă.

————————————————————————————

Ceva mai mult de la Simone Weil:

Iubirea Fedrei. Nici nu exercitã, nici nu suferã forta. În aceasta constã adevãrata ei puritate. Contactul cu sabia comportã o aceeasi întinare fie cã se face de partea mânerului, fie a tãisului. Celui care iubeste, rãceala metalului nu-i va stirbi iubirea, însã îi va da sentimentul cã este pãrãsit de Dumnezeu. Iubirea supranaturalã nu are nici un contact cu forta, însã nici nu protejeazã sufletul de rãceala fortei, de rãceala fierului. Doar un atasament pãmântesc, dacã contine suficientã energie, poate proteja împotriva rãcelii fierului. Armura este fãcutã din metal ca si sabia. Fie el agresor, fie victimã, celui care nu iubeste decât cu o iubire purã, omorul îi îngheatã sufletul, ca si tot ceea ce, fãrã a merge pânã la moartea însãsi, este violentã. Dacã dorim o dragoste care protejeazã sufletul împotriva rãnilor, atunci trebuie sã iubim altceva decât pe Dumnezeu.

Astfel se unesc cele douã contrarii care sfâsie iubirea omeneascã: iubirea fiintei iubite asa cum este ea si dorinta de a o recrea.

Sã întinezi înseamnã sã modifici, sã atingi. Frumosul este ceea ce nu poti sã vrei a schimba. A poseda înseamnã a întina.

Sã iubesti în mod pur înseamnã sã consimti distantei, sã adori distanta dintre sine si ceea ce iubesti.

Acesta este pretul iubirii caste. Orice dorintã de plãcere (jouissance) se situeazã în viitor, în iluzoriu. Dacã în loc doar sã-ti doresti ca cineva sã existe, el existã cu adevãrat: ce sã-ti doresti mai mult decât atât? Fiinta iubitã apare atunci nudã si realã, nu învãluitã de viitorul imaginar. Avarul nu-si priveste niciodatã comoara fãrã sã si-o imagineze de n ori mai mare. Trebuie sã fii mort ca sã vezi lucrurile nude.

Astfel, în iubire, existã castitate sau lipsã de castitate în mãsura în care dorinta este îndreptatã sau nu cãtre viitor.

———————————————————————————

LATER EDIT