Nu ştiu cine a scornit ideea potrivit căreia este posibilă o prietenie pe termen lung între două persoane de sex opus. Mă refer la prietenie în sens de amiciţie, şi nu de curtenie. Eros e mult mai şugubăţ decât ar crede unii care-ncearcă prin unele artificii volitive să-i ştirbească autoritatea. Mi-e silă de oamenii care cred în astfel de prietenii şi le acordă credit de mare durabilitate, împopoţănând această poveste pe care ei o numesc “curată”, cu paiete emoţionale dintre cele mai nevinovate. Mi-e silă de astfel de oameni, tocmai pentru că eu sunt unul dintre ei.
C`mon, oameni buni! It`s all about sex! Şi dacă nu-i despre sex, atunci e despre sentimentul acela jucăuş şi nestatornic numit “iubire”. M-am amăgit de când mă ştiu şi-am amăgit şi pe alţi apropiaţi mie cum că prietenia între persoane de sex opus e autentică. Este autentică în faza ei incipientă, însa o dată cu trecerea timpului, ca mai orice proces, ea nu stagnează, ci suferă transformări. Te îndragosteşti subit de cel faţă de care (credeai că) nutreai doar o amiciţie sinceră şi plină de scrupule. Dacă nu o faci tu, o va face el. Nu e drept, nu! Nu e drept când cei mai devotaţi amici au fost persoane reprezentând sexul opus. Când ai fi dat orice să dureze o viaţă acest jurământ nescris şi curat. Când ai simţit că te prăbuşeşti în gol de la mii de metri atunci când ţi-a spus ca vrea mai mult decât o joacă pusă pe seama inocenţei infantile.
Cei mai buni prieteni ai mei au fost băieţi. Însă cei mai buni prieteni ai mei şi-au pierdut acest statut imediat ce şi-l căpătaseră. Şi asta pentru că nu s-au putut abţine. Sau nu m-am putut abţine. Şi din pricina asta s-a terminat. Dar va rămâne sfânt. Deci vă rog, nu mă etichetaţi ca fiind hedonistă doar pentru că vă spun că nu cred în prietenii pe viaţă!
PS: Because the friendship that you gave
Has taught me to be brave
No matter where I go i`ll never find a better prize
Though you`re miles and miles away…











te inseli. partial.
Comment de Andhra — iunie 18, 2008 @ 11:39 AM |
stiu de ce spui ca ma insel. dar si eu stiu ca NU ma insel deloc.
cred ca cea mai inalta forma de prietenie este intre persoane de sex opus, dar ca ea se risipeste mult prea repede. evolueaza catre altceva. asta se-ntampla pe termen lung. as vrea sa cred ca nu-i asa, dar nu pot.
and yes, damn it!
Comment de Alexa — iunie 18, 2008 @ 11:50 AM |
fofof… te inseli doar partial pentru ca ai dreptate partial :p in sensul ca intr-adevar, dupa ceva timp in care o prietenie sincera pare a se fi inchegat, unul din cei doi se indragosteste de celalalt.
DAR nu mereu lucrurile se opresc aici. depinde cat de mult se pretuiesc cei doi.
mie mi s-a intamplat (nu de foarte multe ori, dar de cateva) sa intru in astfel de relatii. care ajunse in ACEL punct, pareau a fi atins sfarsitul. doar ca, dupa ceva timp. multe luni, cativa ani… ne-am regasit. ca prieteni. eu fiind iubita de un altul, ei fiind iubiti de altele. fiecare dintre noi avand stabilitatea lui intr-ale iubirii. dar gasind in fosta noastra prietenie stropi de ceva ce nu tb ratacit. asa ca as putea spune ca si se poate intampla si asa. pe termen lung. uneori surprinzator de lung. dar in momentul in care o astfel de legatura renaste, e mult mai puternica si matura.
Comment de Andhra — iunie 18, 2008 @ 12:00 PM |
exact prin faza de care amintesti, trec eu acum. ceea ce ai spus tu insa, constituie tot o faza din acest proces lung, intortocheat si tare confuz.
“dar in momentul in care o astfel de legatura renaste, e mult mai puternica si matura.”
that`s COOREEECT! tocmai de-aia incep sa apara unele semne de-ntrebare. stii tu, ca-n cazul pacatului originar: oare n-ar fi (mai) bine sa….?
Comment de Alexa — iunie 18, 2008 @ 12:07 PM |
okay then. avem amandoua dreptate. o dreptate extrasa din propria experienta. in momentul in care tu iubesti, esti de mult timp intr-o relatie si ai certitudinea ca ce e langa tine este ceea ce iti doresti si ce iti trebuie, acele semne de intrebare iau valoarea unor simple instincte. inevitabile. dar educabile. se poate. cred in asta atat de intens pentru ca am trait-o.
Comment de Andhra — iunie 18, 2008 @ 12:14 PM |
Corect!!! De un milion de ori corect!!! Astea cu friends forever intre persoane de sex diferit sunt vrajeli pentru copiii prea naivi sau micii ciudati inchisi in lumea ideilor absolute!
Comment de Vlad — iunie 18, 2008 @ 12:46 PM |
Comment de Andhra — iunie 18, 2008 @ 6:06 PM |
exista,din start inca. in momentul in care intre cei doi nu exista nici o atractie in primul rand fizica,si aici ma refer la ambele parti. si, totodata ca fiecare dintre cei doi sa fie atras la randul lui, de alta persoana.atunci da,cu siguranta prietenia e autentica si se rezuma doar la atat. eu tot din experienta proprie vorbesc,si imi permit sa vorbesc si in numele celeilalte persoane chiar si pe termen lung. de-asta, draga mea alexa:D ( draga,da,foarte inca:D ) mi se pare inutil ca , legat de subiectul asta,sa tragem niste linii fr clare,si sa dam un verdict unic. nu de alta,dar nu exista. aici DA, relativitatea isi face de cap in stil mare:D
Comment de mantisa — iunie 18, 2008 @ 7:44 PM |
ce frumos vorbiti… aproape ca m-ati convins.
mantisa (chiar daca nu stiu exact cine esti), nu am vorbit despre prietenia intre persoane de sex opus, fiecare avand la randul sau un iubit/o iubita. Am vornit despre prietenia intre baieti si fete in general. Si-n general asa se-ntampla. Chiar daca ne e greu sau nu vrem sa acceptam. Nici eu nu-s inca sigura c-am acceptat realitatea asta. Din partea unuia (cel putin), tot va exista un impuls spre “mai mult”.
Eu SUNT pentru prietenia dintre indivizi de sex opus, cred ca asta poate fi singura prietenie cu adevarat autentica, doar ca nu cred in durabilitatea ei in timpi hiperbolici. Si am explicat de ce.
Acum gata, va las, va pup, nu de alta… dar ma duc sa vorbesc cu un prieten. ;;) (hehe)
PS1: m-ai induiosat cu “draga,da, foarte inca” :”>
PS2: traiasca nenea Einstein
PS3: de ce nu zice nimeni nimic despre piesa aia pe care am pus-o aici si care spune de-o mie de ori mai mult decat am reusit eu s-o fac in cuvintele mele pipernicite? :-S
Comment de Alexa — iunie 18, 2008 @ 7:57 PM |
aaa, si cei care nu ati vazut inca 2046 a lui Kar Wai-Wong, sa-l vedeti NEAPARAT!
Comment de Alexa — iunie 18, 2008 @ 7:59 PM |
Stiu ca risc sa fiu anatemizat pe loc dar:
-cei mai buni prieteni ai mei sunt…prietene
-asta bineinteles dupa ce mi-au fost iubite
So shoot me.
Comment de qwizzard — iunie 18, 2008 @ 10:43 PM |
i won`t.
dar oare ce va scrie in dreptul unei a treia liniute, atunci cand aceasta va aparea?
povestea merge MAI departe…
Comment de Alexa — iunie 18, 2008 @ 10:45 PM |
qwizzard may the evil be with you
). cum sa te impuscam,din contra,ai fi un studiu de caz cat se poate de interesant. sub tortura:))
Comment de mantisa — iunie 19, 2008 @ 12:59 AM |
F frumos si la subiect spus ! Ptr cei care cred in basme, in timp se vor convinge , asta dak persoana de langa ei nu este atat de desteapta incat sa si ascunda sentimentele ! Dak intr o rel de prietenie mixta nu exista si putin eros , nu va fi una cu adev importanta !
Comment de Jourjie — iunie 19, 2008 @ 4:05 PM |
Jourjie, excelent subliniat…
Comment de qwizzard — iunie 20, 2008 @ 4:18 PM |