Iată ce numesc eu muzică

Arkhangelsk —> click here

Red Cloud —> click here

Nobody puts baby in the corner —> click here

Snake Charmer Man —> click here

I swallow your soul into the red cloud.

Erik Truffaz

Paradigma Lars. (un film despre bărbatul adevărat)

Vă mai amintiţi de entry-ul acela simpatic despre bărbaţii deştepţi şi-ale lor metehne? Nu găsisem un răspuns satisfăcător la problema pusă acolo. Dar cred că tocmai l-am aflat. Să purcedem deci…

După ce talentatul Ryan Gosling a făcut furori în producţiile The United States of Leleland şi The Notebook (le recomand pe ambele), şi-a dovedit încă o dată măiestria actoricească în cel mai recent film al cărui protagonist este, Lars and the real girl. Am început cu descrierea apoteotică a actorului şi nu a regizorului (Craig Gillespie), pentru că maestrul este cel care salvează banalitatea morbidă a subiectului.

Pe măsură ce secvenţele rulează, aproape că te umflă râsul. Apoi cazi subit în melancolie şi mai că undeva în colţul ochiului drept s-ar ivi o lacrimă răzleaţă. De ce?

Lars e un bărbat ce suferă de o boală mintală, de o iluzie perceptivă. Mai bine zis e nebun, dar nu la modul schizofrenic, ci Lars e un ţăcănit simpatic. Partea comică, sau de fapt cea tragică, vine atunci când tânărul bărbat cu mustăcioară se prezintă în faţa familiei sale (cumnată+frate) cu prietena lui, o păpuşă gonflabilă. Ei bine, totul pare simplu şi hazliu pân-aici. Dacă intri însă în miezul problemei, aceasta ia amploare pe două planuri. Primul se referă la faptul că, de fapt, dragul de Lars nu era un psihotic ce avea halucinaţii, ci era un laş. Un laş isteţ care şi-a construit un plan perfect pentru a manipula masele, pe toţi cei din sătucul său. Obscuritatea garajului ferit de apariţii umane în care îşi trăise viaţa până la maturitate germinase în el un soi de inteligenţă diabolică. Şi aici scenaristul şi-a făcut treaba impecabil construind atât de frumos PRETEXTUL pentru dragostea reală a lui Lars. Căci cine a văzut filmul şi a rămas cu impresia că personajul chiar a trăit acea dramă cu domnişoara din plastic, fără supărare, e un fraier. Pentru că deznodământul arată clar că acest cavaler maturizat tardiv iubea de fapt o blondă reală, şi doar pentru că el credea că a iubi este o chestie ce ţine de slăbiciunea umană, a inventat toată mascarada cu păpuşa Bianca.

Într-un plan paralel, se găseşte gloata. Ei bine, m-a înduioşat puţin modul în care masele l-au primit cu braţele deschise în sânul comunităţii lor pe acest nebun (doar când a DEVENIT nebun, căci până să se întâmple acest fenomen, singurii care empatizau cu el erau pereţii garajului). Ba mai mult, au integrat-o şi pe logodnica gonflabilă în rândul cetăţenilor iubitori. Astfel, chiar dacă la prima vedere pare că acest sătuc în frunte cu preotul merge pe principiul “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, no matter he is dumb”, la o privire mai atentă constaţi că de fapt EI au fost aceia cărora li s-a făcut un bine colectiv prin prezenţa scrântitului.

În sfârşit, dramul de filosofie ce se ascunde în spatele unui film care bate viaţa la fundul gol, este că omului, bărbatului în cazul nostru (no offence), îi trebuie mai întâi o “păpuşă gonflabilă” cu care să-şi hrănească laşitatea progresiv, până să treacă la o femeie adevărată. Şi cum va ajunge la aceasta? Doar după ce va poza în rolul de victimă, de nebunel simpatic, stârnind compasiunea celor din jur şi evetual şi vreo două lacrimi!

Aşadar, doamnelor, priviţi în ce stă puterea bărbatului adevărat!

În concluzie, filmul ăsta trebuie văzut de toată lumea, în special de unii domnişori care ne onorează cu prezenţa lor gingaşă în acest colţ virtual.

America, the land of the free

The reason why I do not love America right now is because of time zone!

Aside from this, I throb with Morrisey`s song [click here]:

America, your head’s too big, because America, your belly’s too big. And I love you, I just wish you’d stay where you is… In America, the land of the free, they said, and of opportunity, but where the president is never black, female or gay. And until that day, you’ve got nothing to say to me to help me believe.

In America, it brought you the hamburger. Well America, you know where you can shove your hamburger.

And I have got nothing to offer you, no-no-no, just this heart deep and true which you say you don’t need…

See with your eyes, touch with your hands, hear through your ears, know in your soul, please: for haven’t you me with you now?

Maturizarea. O fi bună?

Aşa cum spuneam cândva, cititorii mei nu au vârstă. Sau au toate vârstele, luaţi-o cum vreţi. De exemplu astăzi, un domn amabil, îmi spunea:

Robert: nu e prima data cand citesc blogul tau
Robert: ESTI BUNA
Robert: prin perspectiva celor 41 de ani ai mei
A|3Xa: thanks
Robert: atat
Robert: sarut mana
A|3Xa: oau, multi inainte
A|3Xa: si eu mai am de crescut pan` la 41, deocamdata am numa` 20
Robert: te inseli
Robert: ai 45 lejer
Robert: e un compliment

Nu ştiu dacă am luat-o ca pe-un compliment sau nu, dar cert e că m-a făcut să mă gândesc la o problemă care-mi dădea târcoale de ceva timp: m-a-t-u-r-i-z-a-r-e-a.

Îmi amintesc că aveam undeva în jurul vârstei de 12 ani când mi-am dorit pentru prima oară cu ardoare să fiu matură. Nu mi-a luat prea mult timp ca dorinţa să devină, oarecum, realitate. Pe la 14 ani gândeam cu mult diferit faţă de cei de vârsta mea, majoritatea băieţilor îmi dadeau deja 18 ani, eram extaziată, mă făleam cu umbra mea de maturitate, mă umflam în pene, nu stăteam de vorbă cu oricine, aveam aere de superioritate nejustificate (nu că acum nu le-aş mai avea), îmi dădeam coate cu adulţii trecuţi prin viaţă, aveam impresia că sunt singurul copil căruia zeii i-au oferit darul acesta – maturizarea precoce. Într-un cuvânt, dădeam dovadă de un infantilism notoriu pe care-l eu traduceam ca fiind maturizarea mult dorită.

Azi nu mi-aş mai dori atât de mult ca să mi se spună la tot pasul “vai, că ce matură eşti, ce matur gândeşti, nu credeam că mai există astfel de tineri, eşti un zeu venit pe pământ cu maturitatea asta a ta; tipa e super-tare în gândire, poate puţin schizofrenică, dar în orice caz, e bună”, bla bla.

Celor avizi după maturizare, sau celor sătui de ea, vreau să le spun că drumul spre maturizare e anevoios. Este plin de răscruci unde va trebui să alegi drumul al cărui indicator duce spre camuflarea eului. Să asimilezi realitatea aşa cum este ea şi s-o redai apoi metamorfozată, înfăşurată în spoială de bâlci, diluată, într-un efort continuu de a alunga exact esenţialul ei. Maturizarea e demonică. Ea te învaţă să te ascunzi în spatele evidenţelor şi să calci peste propriul cadavru de dragul eticii. Te sfătuieşte, imperativ însă, să-ţi tratezi rănile cu sare şi arsurile sufletului cu indiferenţă. Te învaţă să înghiţi lacrimi în sec, să taci supus în faţa inevitabilului şi să te culci devreme. Îţi taie ghearele, îţi smulge caninii, îţi retează aripile de cutezător, te anihilează, te diminuează, te lasă fără oxigen, apoi te aruncă la coşul de gunoi al societăţii nereciclabile pe care scrie “adulţi”. Maturizarea te face conştient de lupta motivelor în lupta pentru supravieţuire. Îţi reglează tensiunea. Maturizarea te linişteşte. Apoi mori.

Dacă DEJA am dat cu capul de pragul de sus al maturizării, atunci ce mai urmează? Doamne păzeşte. Complimentele nu mă mai încălzesc în această situaţie.

We`ll always be together.

Nu ştiu cine a scornit ideea potrivit căreia este posibilă o prietenie pe termen lung între două persoane de sex opus. Mă refer la prietenie în sens de amiciţie, şi nu de curtenie. Eros e mult mai şugubăţ decât ar crede unii care-ncearcă prin unele artificii volitive să-i ştirbească autoritatea. Mi-e silă de oamenii care cred în astfel de prietenii şi le acordă credit de mare durabilitate, împopoţănând această poveste pe care ei o numesc “curată”, cu paiete emoţionale dintre cele mai nevinovate. Mi-e silă de astfel de oameni, tocmai pentru că eu sunt unul dintre ei.

C`mon, oameni buni! It`s all about sex! Şi dacă nu-i despre sex, atunci e despre sentimentul acela jucăuş şi nestatornic numit “iubire”. M-am amăgit de când mă ştiu şi-am amăgit şi pe alţi apropiaţi mie cum că prietenia între persoane de sex opus e autentică. Este autentică în faza ei incipientă, însa o dată cu trecerea timpului, ca mai orice proces, ea nu stagnează, ci suferă transformări. Te îndragosteşti subit de cel faţă de care (credeai că) nutreai doar o amiciţie sinceră şi plină de scrupule. Dacă nu o faci tu, o va face el. Nu e drept, nu! Nu e drept când cei mai devotaţi amici au fost persoane reprezentând sexul opus. Când ai fi dat orice să dureze o viaţă acest jurământ nescris şi curat. Când ai simţit că te prăbuşeşti în gol de la mii de metri atunci când ţi-a spus ca vrea mai mult decât o joacă pusă pe seama inocenţei infantile.

Cei mai buni prieteni ai mei au fost băieţi. Însă cei mai buni prieteni ai mei şi-au pierdut acest statut imediat ce şi-l căpătaseră. Şi asta pentru că nu s-au putut abţine. Sau nu m-am putut abţine. Şi din pricina asta s-a terminat. Dar va rămâne sfânt. Deci vă rog, nu mă etichetaţi ca fiind hedonistă doar pentru că vă spun că nu cred în prietenii pe viaţă!

PS: Because the friendship that you gave
Has taught me to be brave
No matter where I go i`ll never find a better prize
Though you`re miles and miles away…

Hai să (te) iubesc.

În-junghi-etorule. Smulgătorule de speranţe.
Lacom apoplexic.
Te ador îngrozitor, prostule.
Amant dezaxat. Alungătorule.
Amărâtule amărui sfărâmător de bucurii.
Din mizerie ţi se trage cruzimea.

Putregai putrezit.
Putregai mucegăit.

Dependentule. Cerşetorule.
Arată-ne ce poţi, tristule.

Taci si luptă-te cu mine.

O.

REPLICAT

Ire-fragrabil-o. Colecţionară de fulgi din oţel futurist.
Incorigibilă – afabilă
Nu văd ce spun şi nu spun ce văd, sensibilo!
Nimfă apocrifă. Amăgitoare.

Zornăitoare de sunete zâmbăreţe. Bonă de banchete.

Cu fular cardio-vascular – parasolar – înfăşurat pe vene lacrimogene.
Carne cavernoasă.
Cavernă alunecoasă.
Mândro. Juisoare.
Ieşi din reanimare! Urcă-te în nepăsare!
Dincolo de reflectoare, însorită-n reflectare
Ascultă în MINE explozii febrile!

M.