Durerea apare, pur şi simplu. Se instalează, te ia în braţe, te cuprinde până când simţi doar o mare greutate plonjând pe braţele minţii. Sertarele inimii se deschid încet cu un ticăit mecanic şi tot felul de lucruri încep să devină vizibile: ursuleţi de pluş, violete, cearşaful mototolit de dimineaţă. Peste toate acestea începe să picure un lichid verde lipicios, aproape sufocant. Într-un dans haotic al entităţilor non-reale, micile cămăruţe îşi închid uşile cu un zgomot înfundat. În urmă rămâne doar imaginea distorsionată a ceea ce, cândva, numeai realitate.
Durerea e reală. Şi, pentru oricine te priveşte, pari caraghios. Ca şi cum ai fi devenit idiot. Cu toate acestea, privirile lupilori flămânzi, îţi sunt indiferente. Absent, continui să priveşti la urmele galbene din tavan pe care timpul lâncezit le-a lăsat.
Nu există leac pentru durere, decât dacă ştii pe cineva care înţelege ce simţi şi ştie cum să te ajute.
U feel me
Comment de Eu — mai 8, 2008 @ 7:39 PM |
Durerea vine intotdeauna ca resort spre cunoastere, nu e intamplatoare. Mai mediteaza
Comment de Laurentiu — mai 8, 2008 @ 10:30 PM |
Si acum tot abstracta esti?
Comment de qwizzard — mai 8, 2008 @ 10:31 PM |
Eu, i feel zou, yes, I DO.
Laurentiu, sunt de-acord cu ce zici: durerea e un resort al cunoasterii. Cuvintele de debut ale acestei meditatii, cele care te-au dus pe tine cu gandul la “intamplare”, de fapt nu exprima ceea ce tu ai interpretat ca fiind spus. Cand am scris ca “durerea apare, pur si simplu”, m-am referit la faptul ca ei nu-i trebuie o motivatie iesita din comun, ea-si face loc si se cuibareste poate exact cand nici un motiv exterior n-ar putea-o provoca.
qwizzard, eu SCRIU despre lucruri abstracte. Eu nu pot fi abstracta, pentru ca aceasta insusire o pot capata doar lucrurile materiale. Prin urmare, eu nefiind doar materie, nu pot avea fi eu insami abstracta. E un joc de cuvinte ce duce doar la ambiguitate. Dar si asta e un terment abstract.
Vezi ce patesti daca te bagi pe taramul raspunsurilor ce nu trebuiesc a fi dezvaluite-n public? 
ntz ntz
Comment de Alexa — mai 8, 2008 @ 10:42 PM |
[...] vene, muzică, nevroze, suferinta, terapie, tristete Celor care au citit deja post-ul ăsta, le va fi mai uşor să înţeleagă. Celor care cred că doar Tokio Hotel le poate crea cadrul [...]
Pingback de Lecţii de suferinţă (1) « girl with kaleidoscope eyes — decembrie 16, 2008 @ 10:29 PM |