Now i`m studying Child psychology…

… and I see you all around.

Ah, flirtul!

Acest animal bătrân de casă, cu aere de aristocrat, îmblânzit până peste poate, ce aşteaptă cuminte câte-un oscior pe care să-l mestece elegant cu colţii deja tociţi…

Micile picanterii ale vieţii încetară de mult să-mi mai aducă o umbră de lumină în cotlonul întunecat şi plin de păianjeni al tinereţii. Păşisem prea de devreme în ploştina sleioasă a gândirii responsabile şi pe termen lung. Uite-aşa ajunsesem să fiu un moş cărpănos, la cei douăzeci de ani ai mei, care-şi rodea creierii de supărare din pricina lipsei de empatie a oamenilor. Toate astea până azi când am avut o revelaţie. Un dar al zeilor, o degustare a diavolilor, un şut în spate venit din partea veşnicului zâmbăreţ, Hedonis. Fulgerul cunoaşterii m-a trosnit din cap până-n picioare, provocându-mi furnicături pe şira spinării pe care le mai resimt chiar şi acum. Ca un vântişor domol de vară a fost servit acest cuvânt transpirând extaz: F L I R T. Până şi buchiile acelea care-s fără sens luate separat, se împletesc într-o manieră fără cusur pentru a rezulta acest produs al suveranităţii declinului moral.

Să-ţi spui drăgălăşenii cu domnişoare cochete de pension, să-ţi spui dulcegării cu dichisiţi cavaleri dionisiaci, iată ce numesc eu a fi adevărata viaţă! Să le simţi virilitatea ţâşnind prin pori în timp ce-ţi fac un compliment simplist, să le adulmeci ochii jucând în orbite un joc atât de cunoscut fără să te abandonezi complet pe altarul hedonismului, să cochetezi cu cel mai feroce dintre animele, dragostea, fără ca acesta să te sfâşie, să-l ţii pe monstrul-pasiune în frâu jucându-te cu toate acele forţe hormonale dezlănţuite, iată ce-nseamnă desăvârşirea! Şi eu care credeam că sunt un hidos pe care nimeni nu-l place! Dar ce Medee neastâmpărată a-nceput să mă dezmierde cu atingerile ei de nimfă odată cu venirea revelaţiei!

Această pârghie care detronează dragostea într-o formă de iubire având un zâmbet tâmp, o privire molatecă ce priveşte mereu în gol şi-un trup voluptos veşnic zglobiu dar fără substanţă… Această juisoare care mă urmărea mereu cu privirea şi eu fugeam de ea ca un apucat… Dar gata. De azi înainte mă voi delecta doar la umbra pomilor bahici, pentru că ASTĂZI, mi-am dat seama că flirtul este făcut pentru oameni ca mine.

Fără vreo legătura cu afrodiziacul existenţial de mai sus (sau poate are o legătură mai profundă decât mi-aş putea închipui eu sau altcineva), priviţi obsesia mea muzicală actuală gata servită ca bonus:

şi varianta care eliberează cărăbuşii întemniţaţi sub globul de sticlă:

Dilemă dilematică

Oare dacă mă voi prezenta la examenul de Psihologie experimentală şi voi vorbi despre experimentul profesorului Persikov care a descoperit “raza vieţii” în întunecatul său laborator, rază care avea să transforme conţinutul unor ouă de găină în anaconde gigantice invadând satele dimprejurul Moscovei şi înfulecând tot ce le ieşea în cale, voi căpăta o notă de trecere? Nu ştiu ce-i ăla sensoriomotorial tester şi nici cum se foloseşte, însă când mă voi fi aflat în faţa unui astfel de aparat şi va trebui să-mi dovedesc aptitudinile de experimentator, aş putea oare să spun povestea lui Şarikov, un biet câine maidanez, care odată ajuns pe masa de operaţie a doctorului Filipp Filippovici, prin nu-se-ştie ce mistere ale hipofizei, a căpătat însuşiri omeneşti? Despre faptul că un doctoraş a devenit demiurg peste noapte datorită unor testicole aparţinând cadavrului unui cheflegiu?

Aş impresiona oare atât de mult pe distinsul meu profesor cu experimentele literare ale lui Bulgakov încât îmi va încununa ieşirea din sala de examen cu zâmbete ştrengare? Încât lacrimi îi vor şiroi pe obrazul drept odată cu descoperirea epocală a faptului că studenta pe care-a văzut-o pentru prima oară la faţă a fost născută pentru a experimenta orice cotlon obscur al black-box-ului uman?

Let`s talk about… drugs!

Pentru c-am văzut la cineva un post destul de drăguţ despre un TEST care îţi arată predispoziţia spre un anumit drog, m-am gândit să-l fac şi eu. Deşi scorul a fost mic în dreptul fiecărei substanţe, punctajul maxim l-a obţinut LSD-ul. Nu m-ar mira, dat fiind faptul că eu deja ingurgitasem aceast “halucinogen” de sute de ori. Nu LSD-ul fizic, ci cel al beatles-ilor (Lucy in the Sky with Diamonds), care te transpune într-o lume with tangerine trees and marmelade skies… *dreamy*.

Să ne descreţim frunţile cu parada Gay

Nici bine nu plecasem eu-n vacanţă de-aici, c-am şi revenit în “flăcări” să mai scuip un “of”. E vorba de mascarada ce se tot creaază în jurul Gay Fest Parade. Nu a paradei lor în sine (care va avea loc Sâmbătă în Bucureşti), cât a anti-paradei Gay care a defilat ieri pe Bd.Magheru şi despre care, o tânără blogger-iţă pe care-o simpatizez mult, scria lucruri destul de neinspirate, chiar amuzante, tragic vorbind.

Iată ce se spunea acolo:

Deci, cum spuneam, eroii nostri mergeau pe Magheru, urland indarjiti, nu se stie din ce motive, cantecelul despre Iisus care a inviat din morti. Cand spuneau “cu moartea pe moarte calcand,” apasau pe cuvantul “calcand”, de parca il si vedeau pe Iisus cum calca pe capetele homosexualilor. Ma uitam si nu-mi credeam ochilor ce dragalasi erau ei. Erau vreo cativa tineri pocaiti si brainwashed (WTF?!), care se uitau inainte ca hipnotizati, vreo doi batranei sasii, carora le fugeau ochii in toate partile de emotie, niste popi care busuioceau pe toata lumea (sa-i fereasca de homosexuali, bineinteles) si imparteau ceva calendare cu tenta politica, si, mai ales un mosulica rosu la fata, care zbiera ceva despre un Iisus care a inviat si care cred ca a facut infarct in urmatoarea juma de ora. Toti acestia se chinuiau prin caldura si transpirau, purtand pancarte cu “E gresit sa fii normal?”

Ei bine, subiectivismul şi-a pus amprenta şi asupra acestei scrieri. Personal nu am văzut cum a decurs parada, dar modu-n care ea e descrisă aici îmi spune ceva de genul “voi ăştia care nu-i primiţi pe gay în braţele milei şi care manifestaţi ALTĂ opinie decât a lor, zbierând despre un oarece Iisus, duceţi-va dracu! Sunteţi nişte retardaţi încuiaţi, inculţi si-napoiaţi!” Şi chiar asta s-a desprins din comentariile pe care le-am citit urmare acestei postări. Din start s-a vrut creerea impresiei că cei care cred într-un Dumnezeu şi care nu acceptă (a nu se confunda cu “tolerează”) un astfel de comportament deviant, nu numai că sunt proşti, pe româneşte spus, ci ei înşişi sunt scârnăviile societăţii ăsteia!

O astfel de atitudine nu poate decât să mă întristeze! Vorbim despre toleranţă, însă, pare-se că toleranţa există DOAR către acestă comunitate gay. Dacă nu simpatizezi cu ei, eşti aruncat în coşul de gunoi al societăţii de către grupului de viermişori “trendy”, nu înainte de a fi bine mototolit. Personal nu am nimic cu orientarea sexuală a nici unui om, fiecare e liber să facă absolut ce vrea în patul său (aşa cum spunea cineva). Însă de la asta, până la a cere drepturi, ca GRUP, bazate pe modelul drepturilor rasiale sau cele ale minorităţilor, mi se pare cam mult. Adică, să-i dai unui homosexual aceleaşi drepturi CIVILE ca unui negru sau Martor a lui Iehova, e aberant! Ce mă deranjează pe mine la aceşti omuleţi care defilează pe străzi în chiloţi de care atârnă paiete şi peruci într-un soi de carnaval promiscuu, nu e ce fac ei în pat sau unde-or mai face! Nu, nicidecum! Ci faptul că ei cer drepturi de grup (ATENTIE, nu individuale), dorind legiferarea căsătoriei între indivizi de acelaşi sex, fapt care-ar lovi tocmai în fundamentele societăţii şi ceva mai monstruos, adopţia copiilor în familii gay. Păi bine-bine, dar cu drepturile acelui copil cum rămâne? Cu traumele psihice pe care o să le sufere într-o astfel de “familie”? Pare-se că la aspectul ăsta, nu se gândesc prea mulţi… Ceea ce contează acum şi e “trendy” e să fii pro-gay, eventual să şi participi la parada aceea a lor în semn de susţinere, şi de ce nu, tu însuţi să manifeşti cândva poate-un astfel de comportament ca d`eh, aşa-i “cool”.

Mie personal mi-e scârbă de aceşti măscărici care se cred pro-democraţie, pro-libertate, dar de fapt sunt pro-prostie care “ţin” cu ceva sau cineva doar de dragu` de-a fi băgaţi şi ei în seamă şi consideraţi oameni deschişi la minte. Acestora, le adresez un mare HUUUOOOO!Nu homosexualilor în sine (care pot fi şi oameni de omenie), ci acelora care au impresia că dacă ai altă opinie decât ei, eşti un produs neterminat al comunismului, eventual un găinaţ al societăţii post-decembriste.

O chestie mi se pare şi mie interesantă în toată busculada asta: la Cinemateca Română se vor difuza filme tratând această temă, a homosexualităţii. Mă tentează să mă duc.

Alexa se confesează

LATER EDIT: Postul de mai jos e o mare miunciună. Luaţi-o ca atare!

Dragii mei, cu tremurat de mâini şi cărăbuşi în suflet, trebuie să vă spun că-mi voi lua rămas-bun de la voi pentru o perioadă. Exact peste 2 săptămâni încep sesiunea, o sesiune pentru care nu numai că nu-s pregătită deloc, dar nici n-am catadicsit să trec pe la şcoala semestrul ăsta, aşa încât neghiobia în ceea ce priveşte subiectul ăsta, mi-e amplificată la maximum. În afară de asta, am foarte mult de muncă şi pentru problemele legate de serviciu. Prin urmare, timpul mă presează monstruos din toate părţile, şi probabil c-o lună de-aici înainte o sa fiu nevoită să uit de mine, de tine şi de voi. Vor urma zilele acelea la care-ai vrea să mai adaugi vreo 10 ore-n plus şi nopţile sufocante lipsite de somnul fizic. Deşi am în minte câteva zeci de subiecte pe care vreau să le scriu aici, va trebui ca ele să mai aştepte până lucrurile vor intra din nou pe făgaşul normal.

Aşadar, înainte de a pune temporar PUNCT aici, vă doresc un început de vară cât mai răcoros în grade celsius (cine-i în Bucureşti vibrează din plin la această urare), dar clocotit în ceea ce priveşte spiritul. Cât lipsesc eu de-aici nu uitaţi să citiţi numai cărţi bune, să vedeţi numai filme bune, s-ascultaţi numai muzică bună şi să iubiţi numai la intensităţi maxime.

Şi ca să trăiţi şi o altfel de nostalgie alături de mine, vă las în compania lui Elton John:

şi a ceva care să vă hrănească sufletul:

Prostia mordantă

Pentru că acestei călduri sufocante strangulând un sfârşit de primăvară morbid nu-i şade bine să vină singură, micii filfizoni ai politicii româneşti au ieşit şi ei la cerşit de voturi. Fiecare cum şi cu ce poate. Pentru că subsemnata, adicălea eu, nu le am nici în clin nici în mâneCĂ CU c(h)estiunile acestea legate de politică, am hotărât totuşi să fiu solidară cu cetăţenii iubitei noastre patrii, simpatizând şi eu cu un anume fel de “campanie electorală”.

Filmuleţul de mai jos este unul care tratează relaţiile sociale de “rang înalt” ale unei societăţi închise ermetic, din care prostia nu poate evada, întrucât trenurile nu opresc niciodată aici. De observat lanţul trofic creat, în care cele 3 verigi se împletesc într-un ritual dramatic de proslăvire a prostiei: atitudinea deşănţată a primarului faţă de ţinta dorită (“mii mi-i foami! hai sî mâncăm”; “dacî îi nevoi o sî devii şî artist”), servilismul adjutantului (“tot îi drept”) şi prostia făţişă a poliţistului care printr-un accident banal devine artist, aşa cum îi fusese prezis.

ENJOY IT!

De ce bărbaţi deştepţi…

…stau cu femei proaste?

Chiar aşa: de ce o mulţime dintre bărbaţii deştepţi stau cu femei proaste?

Pun întrebarea în acest fel, pentru că foarte rar vei vedea o femeie deşteaptă care să umble cu un bărbat prost. Dar de ce o grămadă dintre aceşti stâlpi ai speciei umane, bărbaţi care-şi îndeplinesc acest statut în modul cel mai nobil existent, îşi aleg dintre piţipoancele acelea lipsite de orice trăsătură care să le afirme feminitatea? Şi aici nu mă refer la acei bărbaţi care, ocazional, din probleme strict legate de libidou, îşi aleg o parteneră foarte arătoasă pentru a-i satisface fizic pe deplin. Nu, mă refer la bărbaţii capabili intelectual, social, emoţional şi sexual care se leagă pe viaţă de una dintre acele “resturi” ale sexului opus lor, doamnă care nu numai că nu posedă nici măcar bruma de sclipire pe care-o are bărbatul ei, dar nu e nici cine ştie ce arătoasă, calitate care i-ar spori, oarece, feminitatea. E exact tipul acela de femeie mediocră, care acceptă cam orice i se dă, şi la modul cel mai comico-tragic, viaţa i-a dăruit nu unul de teapa ei, ci un om mult prea competent. E vorba de acea femeie proastă, grosier vorbind, care dând exemplul bărbatului ei, va susţine frenetic, uneori chiar şi cu spume la gură aserţiunea potrivit căreia “în spatele unui bărbat puternic, stă întotdeauna o femeie puternică.”

Deci, DE CE astfel de bărbaţi deştepţi?

• Dacă-şi alege partenera doar pentru exterior, înseamnă ca e superficial (deci nu atât de deştept pe cât pare)
• Dacă-şi alege o parteneră mult inferioară lui în ceea ce priveşte IQ-ul, înseamnă că el caută pe cineva pe care să poată manipula uşor, dar făcând acest compromis va fi lipsit de o dezvoltare emoţională/spirituală (deci nu e atât de deştept precum pare)
• E atât de deştept încât va sta cu acea proastă care nu-l va incomoda cu nimic, nu-i va stârpi nici un dram de efort valorificat doar pentru progresul personal şi-n plus îl va hrăni, pe gratis, ori de câte ori instinctul i-o va cere, cu o porţie de vânzoleală erotică (deci e un misogin nenorocit care nu-şi merită nici pe departe calificativul de “bărbat deştept”)

Aşadar şi prin urmare…

—va urma—

(partea a doua în care se va vorbi despre femeile deştepte)

Mi-era dor de nişte muzică bună

restul, aici:

Wonderwall

Stop crying your heart out

Don`t look back in anger

Songbird

Dumnezeu şi tupeiştii.

Nu-i aşa că religia îţi cam taie aripile de cutezător? De câte ori nu s-a întâmplat să stai în ultimul rând, să fii “oaia” cea ascultătoare din turmă în loc să ai “tupeul” să te iei la trântă cu întreg sistemul şi să rişti de-a fi catalogat drept o “capră” năzdrăvană?

Şi uite-aşa religia devine un opium pentru mase, un tranchilizant care să-ţi anestezieze personalitatea şi orice impuls energetic uman. Se poate ajunge la anunlarea ta ca fiinţă umană, la un soi de schizofrenie (numiţi-l şi bigotism) pe care, prelaţii o numesc adevărata evlavie (?!). V-aţi întâlnit cu astfel de situaţii în care cel care are curajul să apeleze la DREPTUL său de liberă exprimare să fie aruncat în stradă ca o stârpitură din sânul prea-iubitoarei Biserici? Este biblică procedura asta? După unii, ar fi… chiar Însuşi Hristos afirmă că… va fi “o turmă şi-un Păstor”.

Dragii mei, daţi-mi voie să vă spun ca Dumnezeu NU DOREŞTE anularea omului ca persoană umană. Ba mai mult, omul cu personalitate, este iubit de către Dumnezeu. Să mă justific. O să iau două exemple din Scriptură care să aducă puţină lumină în acest caz. Primul se găseşte în Psalmi cap.137. După ce poporul Israel îşi plânge soarta din robia babiloniană, spre sfârşitul capitolului, apare o “urare” şocantă:

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de stâncă! (Ps.137:8,9)

Cutremurător, nu-i aşa? Psalmistul descrie obiectiv dorinţa poporului Israel de a-i vedea pe copiii vrăjmaşilor lor zdrobiţi de stâncă! Poate exista o cruzime mai mare decât asta? Şi să nu uităm cine erau israeliţii… nu era un popor păgân, era însuşi poporul ales de Dumnezeu! Dorinţa de răzbunare le fierbea în suflet, mistuindu-le orice simţământ de empatie, fie şi faţă de asupritori.

Când auziţi de Iov la ce vă gândiţi? De obicei, apare în minte imaginea unui om bogat şi temător de Dumnezeu pe care Acesta “l-a bătut”; l-a încercat atât de grozav încât i-a luat toata bogăţia, toţi fiii, pentru ca, în final, să-l lovească cu cea mai păcătoasă boală, lepra… Şi pentru că toate astea n-ar fi fost de-ajuns, pe patul suferinţei, prietenii lui i-au ţinut tot felul de cuvântări care mai de care mai pompoase, prin care să justifice fapta lui Dumnezeu. Ştim cu toţii că Satana a pierdut “pariul” făcut cu Dumnezeu, în final, lui Iov dându-i-se dublu faţă de cât avea înainte.

Cam asta este povestea lui Iov. Însă câţi s-au gândit la ATITUDINEA lui Iov din timpul încercării sale? În timp ce prietenii lui Iov Îl linguşesc pe Dumnezeu, Iov e prompt în răspunsul său: Dumnezeu nu e drept! Chiar dacă încă nu cunoştea finalul poveştii, el are tupeul să se pună-n gură cu Dumnezeu Însuşi, să demonstreze prin raţionamente cât se poate de logice, că Atotputernicul, săvârşise o mare eroare în dreptul lui. Nu mă credeţi? Priviţi ce afirma prietenul nostru Iov:

“Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa, că atâta vreme cât voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele, buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia. (Iov 27:2-5)

Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sunt mai prejos decât voi. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu. Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic. O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat! Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea, şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele! Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi? Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om? Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El. (Iov 13:2-10)

În exemplul de mai sus, oare Iov nu este “capra” cea năzdrăvană? Şi totuşi, priviţi ce spune Dumnezeu despre El: “După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: “Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.” (Iov 42:7)

Iov nu numai că şi-a exprimat indignarea, dar ea a fost una dreaptă! Şi aceasta l-a dus la o pocăinţa autentică.

Ţi se-ntâmplă şi ţie să-ţi vină să te cerţi cu Dumnezeu? Să-I ţipi DE CE îngăduie atâta mizerie pe-acest pământ? Îţi vine să urli către Cel Atotputernic cerând răzbunare pentru toate nedreptăţile ce ţi s-au făcut? Ai vrea să faci toate acestea dar te temi că vei fi exclus din rândul “oilor”? Hristos spune:”îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” Dacă nu ţi-e teamă de oameni, poate ţi-e teamă că Dumnezeu te va lovi şi mai tare dacă ai “tupeul” să-i spui în Faţă ce te frământă? Lui Iov nu i-a fost frică…

Dumnezeu nu e vreun senil care să-ţi pretindă anularea ta ca fiinţă umană înzestrată cu raţiune. Îndrazneşte, spune-i Lui ce te supără, dialoghează cu El aşa cum a făcut-o Iov. Apără-ţi cauza! Fii om, nu nălucă! Şi-abia atunci, după ce te vei fi descărcat în rugăciune fierbinte, va veni şi pacea după care sufletul tău tânjeşte. Psalmistul, exact după ce-şi revendica dorinţa de răzbunare-n faţa lui Dumnezeu, în imediat următorul capitol, scrie:

Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor. În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. (Ps.138: 1,3)

Credeţi că această pace a venit peste noapte? Sau din senin? Nu… acolo s-au dus lupte aprigi… lupte cu eu-l… lupte cu Divinitatea Însăşi!