In antichitate, egiptenii, aveau o credinta foarte frumoasa in ceea ce priveste moartea. Cand sufletele lor ajungeau la intrarea catre rai, zeii le puneau doua intrebari. In functie de raspunsul primit, acestia decideau daca sunt acceptati sau nu.
1. Ai gasit fericirea in viata?
2. Viata ta a adus fericire altora?
Acesta este chintesenta filmului regizat de Rob Reiner , un film care trateaza subiectul mortii implacabile din perspectiva vietii ca dar divin. Doua personaje aflate la poli opusi una de cealalta ajung sa se cunoasca in fata celei mai dure realitati: cancerul. Edward Cole, interpretat de excelenta sa Jack Nicholson, este proprietar al unui lant de spitale, multimiliardar pentru care, pare-se, singura bucurie-n viata-i extravaganta o constituie cea mai rara cafea din lume, rafinata pana si prin denumirea sa: Cobi Luek. Cu o personalitate bine conturata, incadrandu-se totusi in tiparul celor de teapa lui, Edward este tipul excentric, agnostic, avand la activ patru casatorii ratate soldate cu o fiica pentru care el nu mai exista. El intalneste in camera de spital pe figura opusa lui, Carter Chambers, ale carui trasaturi aparent fara cusur (sot, tata si bunic exemplar, om modest dar cu o cunostita generala de invidiat, filosof-potential profesor de istorie, dar pe care viata il tranteste-n meseria de mecanic) ii sunt accentuate de cel ce-l interpreteaza, Morgan Freeman. Cei doi au in comun un singur lucru: golul din viata lor. Plecand de la o lista pe care profesorul de filosofie il pusese pe Carter s-o realizeze si care cuprindea lucrurile pe care vrei sa le faci inainte de moarte, cei doi pasesc pe taramuri necunoscute, neumblate si de neimaginat. Aceasta calatorie initiatica, ii face pe cei doi nu doar sa devina cei mai buni prieteni, ci sa gaseasca in ei insisi acea putere capabila sa genereze un raspuns afirmativ la ambele intrebari enumerate mai sus.
Dupa ce-am vizionat pelicula, nu m-am putut inca decide daca aici e vorba despre viata sau despre moarte. Desi finalul nu corespunde tocmai unui registru fericit, nota optimista vine din cuvintele naratorului, a vocii care te urmareste pe tot parcursul vizionarii povestii, voce care genereaza conflicte, voce care le atenueaza intr-o maniera admirabila. “I know that when he died, his eyes were closed and his heart was open.”
O emotie care “pune capacul”, dar care ramane la stadiul de emotie este acest film. Ea le incununeaza totusi pe toate celelalte, pentru ca rascoleste in tine intrebari peste care s-a asternut praful vremii, facandu-te sa stai din nou in fata singurei enigme existentiale.
